joi, 9 mai 2013

A 5-a întâlnire de proiect - Palma, Mallorca, Spania

Cea de-a cincea întâlnire din cadrul proiectului multilateral Citoyenneté active et dialogue européen inter-culturel par nos traditions”, care reuneşte şase instituţii şcolare din şase ţări europene (România, Grecia, Franţa, Turcia, Italia, Spania) s-a desfăşurat în perioada 26.04 – 02.05.2013 la "IES Guillem Sagrera", Palma, Mallorca, Spania.
Bogăţia şi diversitatea programului de lucru organizat de instituţia gazdă a oferit participanţilor oportunitatea de a vizita frumoasa insulă, precum şi de a discuta despre tema majoră a proiectului, respectiv cetăţenia activă şi dialogul intercultural.
Astfel, prima zi, a fost dedicată descoperirii părţii vestice a insulei Mallorca, traversând Sierra de Tramuntana, cu oprire la cel mai important centru de pelerinaj din insulă, Mănăstirea Lluch. După o plimbare în Portul Soller, am vizitat satul Deia şi Na Foradada, o stâncă celebră erodată de vânt și de valuri.


Ne-am bucurat să vizităm Valldemossa, unul dintre orașele cele mai pitorești și mai bine conservate de pe insula Mallorca. Principalul obiectiv l-a reprezentat Mănăstirea Cartuziană cunoscută sub numele de La Cartuja, unde Frédéric Chopin și Georges Sand au petrecut iarna lui 1838-1839.
Seara a culminat la Esporles, unde a avut loc un festival de dans tradiţional.
A doua zi am vizitat fabrica, muzeul şi magazinul Ca’n Gordiola, unde familia Gordiola (care prelucrează sticlă încă din 1719) se ocupă de câteva generaţii cu suflarea sticlei verde-albastru deschis, specifică insulei Mallorca.
Am continuat cu vizitarea oraşului Porto Cristo şi a Peşterei Dragonului, “Cuevas del Drach”, una dintre cele aproape 200 de peşteri săpate în rocile calcaroase ale insulei Mallorca, nepreţuit tezaur geologic şi turistic. Aici se află lacul Martel, considerat cel mai mare lac subteran din lume. Acustica peşterii este deosebită din cauza lacului, iar în amfiteatrul construit în jurul lacului am asistat la un concert grandios, susţinut de o orchestră care se plimba într-o barcă pe lac.
A treia zi, am vizitat Castelul Bellver, numit “plămânul verde al insulei”, este construit pe ruinele unui sit musulman, datând din secolul al XIV-lea. Inițial a fost reședința de vară pentru Monarhia mallorcană, iar mai târziu a devenit închisoare. Castelul adăpostește un muzeu al descoperirilor arheologice și sculpturi clasice, având și avantajului unei minunate perspective asupra golfului.
După-amiaza, am descoperit centrul vechi al oraşului Palma, cu străduţe înguste, profund marcat de trecutul său istoric. Principala atracţie a reprezentat-o Catedrala La Seu, construită în stil gotic francez, decorată în interior de Antonio Gaudi.
Ziua următoare am vizitat atelierul de olărit de la Sa Cabaneta, modelarea lutului fiind una dintre activităţile artizanale importante din insulă. Aici am aflat că specific locului este un obiect tradiţional numit Siurell, o statuetă din lut, vopsită în alb, care are un fluier la capăt. Moştenit din vremurile arabe, acest Siurell are şi o semnificaţie magică. Tradiţia spune că aduce bucurie şi bogăţie celui care suflă de trei ori în el într-o noapte cu lună plină.
Ultima zi a fost dedicată vizitei celebrului Pueblo Espanyol, un muzeu arhitectural conceput ca un mic sat, care conţine cele mai importante lucrări clasice de arhitectură spaniolă. Satul are o colecţie miniaturală de construcţii reprezentative ale Spaniei, precum: Alhambra din Granada, Taurul de Aur din Sevilla sau casa lui El Greco din Toledo.      
După-amiaza, a avut loc şedinţa de lucru, unde fiecare partener a prezentat activităţile derulate la nivel local şi la nivel de parteneriat în cei doi ani, precum şi rezultatele și produsele proiectului. S-a concluzionat că obiectivele proiectului au fost atinse şi toate produsele au fost realizate. S-au luat decizii necesare pentru următorii paşi în finalizarea proiectului, s-au semnat documentele, iar la cina tradiţională s-au distribuit atestatele de participare la întâlnirea de proiect.
Cea de-a cincea întâlnire de proiect, din Palma, Mallorca, Spania a avut un program variat şi complex, ne-am bucurat să descoperim că insula are o tradiţie bogată în artă şi obiecte de artizanat tradiţionale: broderiile de mână, lemnul de măslin sculptat, obiecte de sticlă suflata, perlele artificiale şi ceramica.
Activităţile derulate pe parcursul întâlnirii au fost bine structurate şi şi-au atins scopul propus, toţi participanţii apreciind calitatea organizării de către instituţia gazdă.


***Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

A 4-a întâlnire de proiect – Melito di Porto Salvo, Calabria, Italia

Cea de-a patra întâlnire din cadrul proiectului multilateral Citoyenneté active et dialogue européen inter-culturel par nos traditions”, care reuneşte şase instituţii şcolare din şase ţări europene (România, Grecia, Franţa, Turcia, Italia, Spania) s-a desfăşurat în perioada 30.11 – 04.12.2012 la Istituto d'Istruzione Superiore "Ten. Col. G. Familiari", Melito di Porto Salvo, Calabria, Italia.
Instituţia gazdă a organizat un program de lucru bogat care a oferit participanților oportunitatea de a vizita locuri din Calabria și Sicilia (Gerace, Siracusa, Noto, Reggio Calabria), precum și de a discuta despre tema majoră a proiectului, respectiv cetățenia activă și dialogul intercultural.
În acest sens, în prima zi, după vizitarea oraşului Gerace, a avut loc un seminar intitulat “Cultiver la citoyenneté active et le dialogue inter-culturel européen à travers nos traditions”, unul din produsele proiectului, la care au participat reprezentanţi mass-media, ai asociaţiilor culturale, care au subliniat importanţa dialogului intercultural.
Astfel, intervenţiile primarului oraşului Melito di Porto Salvo, dr. Constantin Gesualdo, a directorului instituţiei şcolare, dr. Domenico Zavettieri, a directorului Vera Zito, a jurnalistului de la “Gazzetta del Sud” Giuseppe Toscano, a avocatului şi a preşedintelui asociaţiei „Cereso”, Luciano Squillaci şi a profesorului Salvatore Dieni au contribuit la motivarea şi promovarea reflexiei comune asupra dialogului intercultural în Europa.
A doua zi a fost dedicată descoperirii Insulei Sicilia, unde însoţiţi de ghid am vizitat teatrul grec, ruinele teatrului roman şi carierele de piatră din parcul arheologic de la Siracusa, iar în a doua parte a zilei am vizitat oraşul Noto, o bijuterie a arhitecturii baroce.  




De asemenea, prezentările tuturor instituţiilor şcolare partenere care au împărtăşit din experienţa lor cu privire la această temă de mare actualitate au concluzionat că doar dialogul intercultural ne permite să trăim în unitate şi diversitate.
După seminar, a avut loc prima şedinţă de lucru, unde fiecare partener a prezentat activităţile derulate la nivel local şi la nivel de parteneriat de la ultima întâlnire de proiect şi s-a discutat despre planul comun de lucru pentru realizarea produselor finale.
În cea de-a treia zi a întâlnirii de proiect, grupul Comenius a fost primit la sediul administraţiei provinciale Reggio di Calabria, unde a beneficiat de un tur ghidat al palatului. Vizita la Arhivele Naţionale a reprezentat o călătorie istorică de o importanţă deosebită, încununată cu primirea unor monografii de o mare valoare culturală.
De asemenea, am avut ocazia să vedem celebrele Bronzi di Riace, cele două statuete de bronz din secolele IV-V î.Hr., expuse la Muzeul Naţional din Reggio Calabria, un important vestigiu istoric al Magnei Graecia, o perioadă care a marcat istoria acestei regiuni.
În ultima zi a avut loc a doua şedinţă de proiect, unde s-au luat decizii importante şi necesare pentru următorii paşi în derularea proiectului, s-au semnat documentele, iar la cina tradiţională s-au distribuit atestatele de participare la întâlnirea de proiect.
Cea de-a patra întâlnire de proiect, din Melito di Porto Salvo, Calabria, Italia a avut un program variat şi complex, activităţile derulate pe parcursul întâlnirii au fost bine structurate şi şi-au atins scopul propus, toţi participanţii apreciind calitatea organizării de către instituţia gazdă.


***Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

joi, 2 august 2012

A 3-a întâlnire de proiect – Insula Reunion, Franţa

În perioada 26.06 – 01.07.2012 a avut loc cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului multilateral Comenius „Citoyenneté active et dialogue européen inter-culturel par nos traditions”, în insula Reunion, Franţa, situată în Oceanul Indian, la peste 12.000 km de România, la instituţia Lycée Professionnel de Saint Pierre.
Programul a inclus diverse activităţi pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, care au vizat o mai bună cunoaştere a regiunii, a tradiţiilor, obiceiurilor locale şi ne-au permis să surprindem în acest colţ de tropice contraste extraordinare.
În prima zi, am vizitat instituţia gazdă, am făcut cunoştinţă cu profesorii, am vizionat o expoziţie cu lucrările elevilor de la specializarea Artă şi comunicare grafică la TAFF (Terres Australes et Antarctiques Françaises).
A doua zi am avut prima şedinţă de lucru, unde fiecare partener a prezentat activităţile derulate la nivel local şi la nivel de parteneriat de la ultima întâlnire de proiect până în prezent şi s-a discutat despre planul comun de lucru pentru realizarea produselor finale.
Dupa prima şedinţă de lucru, am vizitat un sat tradiţional, Entre-Deux, unde am participat la gătirea şi degustarea unor produse culinare tradiţionale, a urmat un spectacol de dansuri locale, sega şi maloya, am vizitat un cuptor de coacere a cafelei locale într-o ambianţă cu poezie şi cântec, iar însoţiţi de ghid, am vizitat case tradiţionale creole înconjurate de grădini cu flori.
Seara am fost întâmpinaţi cu căldură la Primărie, unde erau arborate steagurile tuturor ţărilor partenere şi ni s-a oferit un suvenir din partea autorităţilor locale.

 A treia zi a urmat o excursie culturală la Cilaos, un circ natural al insulei, unde am vizitat atelierul de gravură “Philippe Turpin”, muzeul de broderie, muzeul viei şi vinului, Casa Zafer Lontan, cu obiecte şi produse tradiţionale.

        În ziua următoare s-a organizat o drumeţie până la craterul vulcanic Dolomieu, format în anul 1791, ca urmare a unei erupţii explozive a Masivului Piton de la Fournaise. După-amiază, am făcut scufundări şi snorkeling în Oceanul Indian, am avut ocazia să admirăm recifuri de corali, laguna cu apă turcoaz şi peşti minunaţi coloraţi, iar seara s-a organizat o cină festivă la care au participat cadrele didactice din şcoală.
Următoarea zi a avut loc a doua şedinţă de proiect, unde s-au luat decizii importante şi necesare pentru următorii paşi în derularea proiectului, s-au semnat documentele şi s-au distribuit atestatele de participare la întâlnirea de proiect. Seara a avut loc o cină tradiţională pe malul mării, pregătită de părinţi şi de elevi, s-au interpretat cântece tradiţionale din fiecare ţară parteneră.
 Ultima zi am vizitat Grădina Botanică “Le Jardin des parfums et des épices”, situată în oraşul Saint-Philippe, cu peste 1500 specii de plante şi am explorat scurgeri de lavă solidificate din partea de nord-est a insulei. 
Cea de-a treia reuniune de proiect a fost foarte bogată în evenimente, a cunoscut un progres în ceea ce priveşte comunicarea dintre parteneri, a facilitat dialogul intercultural, legătura dintre participanţi este din ce în ce mai strânsă, fiind uniţi în diversitate.

Toţi partenerii au apreciat calitatea organizării realizate de echipa gazdă, cu un program bine structurat, diversificat pentru cunoaşterea tradiţiilor locale.

***Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

miercuri, 20 iunie 2012

A doua reuniune a proiectului multilateral Comenius

În perioada 30 martie - 3 aprilie 2012 a avut loc a doua reuniune a proiectului multilateral Comenius “Citoyenneté active et dialogue inter-culturel par nos traditions” în localitatea Izmit, regiunea Kocaeli, Turcia la instituţia Zübeyde Hanım İlköğretim Okulu.
Toate cele șase școli partenere (Şcoala cu clasele I-VIII Ruşi, Belceşti, Iaşi, România; Gymnasium of Koxare, localitatea Koxare, Insula Creta, Grecia; Lycée Professionnel de Saint Pierre, oraşul Saint Pierre, Réunion, Franţa; Istituto Superiore “Ten. Col. Giovanni  Familiari” Melito di Porto Salvo, Calabria, Italia; Zübeyde Hanım İlköğretim Okulu, Izmit, Turcia; Ies Guillem Sagrera, Palma, Spania) au avut echipe formate din elevi și cadre didactice, numărul total de participanți care au luat parte la întâlnire fiind de 40 persoane.
Programul  întâlnirii de proiect a inclus reuniuni zilnice ale reprezentaţilor de proiect din cele şase ţări partenere unde s-au prezentat activităţile desfăşurate de la începutul proiectului (noiembrie 2011) şi s-a discutat despre planul comun de lucru bazat pe planurile locale ale partenerilor, stabilirea sarcinilor concrete ale fiecărei instituţii implicate.

 O zi a fost dedicată vizitei „oraşului celor şapte coline”, Istanbul, unde, însoţiţi de ghid, am cunoscut cele mai importante edificii arhitectonice: Palatul Topkapi, Moschea Albastră, Biserica Sfânta Sofia, Palatul Dolmabahçe, urmate de vizita Marelui Bazar şi o croazieră memorabilă pe Bosfor.
A doua zi, am făcut turul oraşului Izmit şi am vizitat Muzeul Vânătorilor, statuia lui Ataturk şi Turnul Orologiului. Din centrul oraşului Izmit am mers la Centrul de Ştiinţă şi Tehnologie unde era organizată o expoziţie cu obiecte tradiţionale confecţionate de elevii turci şi o expoziţie cu produse culinare tradiţionale realizate de părinţii elevilor. Apoi am participat la prezentarea şi degustarea mâncarurilor tradiţionale.

În sala de spectacole a Centrului a fost organizat un spectacol tradiţional, cu dansuri, cântece şi ceremonii specifice fiecărei ţări implicate în proiect, susţinut de ţara gazdă şi de echipele partenere.

Programul a continuat a treia zi cu vizitarea şcolii, întâlnirea cadrelor didactice şi a elevilor, urmată de vizitarea Fabricii Pişmanye, o delicatesă turcească, vizita la Muzeul Electronic şi vizita la Primăria din oraşul Izmit, unde am fost întâmpinaţi cu căldură de oficialităţile locale. 


Întâlnirea de proiect s-a finalizat cu o cină tradiţională, la care au participat toate cadrele didactice din şcoală, părinţi, elevi, oficialităţi, unde s-au distribuit atestatele de participare la proiect şi au fost foarte multe surprize.
Coordonatoarea de proiect din Turcia, Habibe Erkek, împreună cu echipa sa a organizat impecabil reuniunea, realizând o balanţă între activităţile culturale şi cele dedicate întâlnirilor de proiect, toţi partenerii au fost impresionaţi şi au apreciat calitatea muncii depuse în vederea atingerii obiectivelor.



***Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

marți, 27 martie 2012




Primul proiect multilateral Comenius intitulat “Citoyenneté active et dialogue inter-cultural par notre traditions”, aflat sub coordonarea Şcolii cu clasele I-VIII Ruşi, Belceşti, Iaşi, România este organizat în parteneriat cu cinci instituţii din cinci ţări europene:
ymnasium of Koxare, localitatea Koxare, Insula Creta;
Lycée Professionnel de Saint Pierre, Cedex France, Réunion;
Istituto Superiore “Ten. Col. Giovanni  Familiari” Melito di Porto Salvo, Calabria, Italia;
Zübeyde Hanım İlköğretim Okulu, orasul Izmit, Turcia;
Ies Guillem Sagrera  -  Palma, Spania.
Proiectul multilateral Comenius “Citoyenneté active et dialogue inter-cultural par notre traditions” îşi prpune să abordeze problemele de diversitate culturală în Europa, de cetăţenie europeană activă, respect şi comunicare între naţiuni şi culturi europene, de valorizare a patrimoniului lingvistic şi de folclor din Europa.
Obiectivele se vor realiza prin activităţi/produse/reuniuni transnaţionale/ rezultatele obţinute de către instituţiile partenere.
Prima întâlnire de proiect a avut loc în perioada 3 – 7 noiembrie 2011 la Gymnasium of Koxare în localitatea Koxare, Insula Creta, cu un program bine structurat, activităţile desfăşurate în cadrul şcolii fiind îmbinate cu vizite la obiective de interes pentru tematica proiectului.


Am vizitat centrul cultural şi istoric al oraşului Rethymnon, am participat la întâlnirea cu profesorii, elevii şi părinţii, am realizat expoziţia comună cu tradiţiile fiecărei ţări partenere, prezentarea materialelor de către fiecare şcoală cu muzică specifică, dansuri, ceremonii, meserii tradiţionale. În următoarele zile s-a organizat o excursie culturală în jurul oraşului Rethymnon, în  Knossos şi la muzeul arheologic din oraşul Héraklion. În ultima seară a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii educaţiei, ai primăriei şi arhiepiscopiei din oraşul Rethymnon. 
Programul a fost completat de vizita la Primărie, la mănăstire, la un atelier de ceramică, într-un sat tradiţional privat şi la o rezervaţie naturală din Preveli.
             Pentru a face cunoscut proiectul, pe holul şcolii există un loc special unde sunt expuse: denumirea proiectului, ţările partenere, obiectivele proiectului şi fotografii de la prima întâlnire de proiect din localitatea Koxare, Gymnasium of  Koxare, Insula Creta.


***Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.